Eugen Raportoru, un pictor rrom la curtea regelui Arthur
Eugen Raportoru este, în felul lui, un mare poet. Un artist spontan și plin de forță. Așterne firesc pe pânză magia locurilor pe care le vizitează. Cu pensula, cu șpaclul, cu drișca, cu mătura, reinterpretează mahalalele Bucureștiului sau scene urbane din marile orașe ale Europei
Lucrările artistului au o mare doză de dramatism, remarcat încă de la prima expoziție personală, la 14 ani, când vizitatorii îl căutau pe artist în sală și au avut un mare șoc când l-au descoperit într-un băiețel micuț și slăbuț. S-a înscris la facultate la 40 de ani. Între timp, a lucrat ca zugrav. A terminat masterul la aproape 50 de ani. A participat la zeci de expoziții în țară și străinătate. A ajuns să expună la „Royal Academy” din Londra.
Eugen Raportoru: Facem interviu? (Râde și începe să turuie): Ce culoare îmi place? Roșu. Ce fruct? Măr. Pe cine iubesc eu cel mai mult? Pe mama.
– Evenimentul zilei: Doar atât? Ce să mai scriu despre tine?
ER: Despre mine poți să scrii ce vrei tu. Poți să mă și înjuri. Cel mai important este să scrii despre Meșterul meu, Ion Brodeală. Vreau să știe lumea despre el. S-a născut pe 8 iulie, în 1924. S-a înrolat la 17 ani, a fost rănit pe front, a stat în spital. Când a venit la facultate, nimeni nu știa ce hram poartă, avea un sfert de plămân lipsă, nu putea ridica mâna dreaptă până sus. A primit bursa Aman din partea Universității de Arte. I-a avut colegi de facultate pe Traian Brădean, Vasile Grigore, Ion Sălișteanu. A fost părintele meu spiritual.