„Eugen Raportoru nu are doar capacitatea de a privi şi a vedea, şi nici pe aceea de a comunica vizual prin semn, prin tuşă, prin ton şi formă, ci şi pe aceea, fundamentală, de a interoga şi a valorifica memoria. Iar în străfundurile memoriei sale, melancolia grea a lui Andreescu se întâlneşte cu sonorităţile grave, de cavernă scânteietoare, ale lui Gheorghe Petraşcu şi cu tristeţea solitară şi, de multe ori sfâşietoare, a lui Jean Cheler. Însă cea mai profundă, mai dureroasă, dar şi mai eroică dimensiune a memoriei este aceea a unei umanităţi străvechi, împovărate, aproape invizibile din pricina unei patine, a unei cocleli existenţiale care acoperă totul ca o alunecare istorică de teren. La capătul celor doi vectori ai memoriei, în punctul lor de convergenţă, pictura lui Raportoru este un act salvator, o luptă pentru viaţa din spatele acromatismului. Un act de biruinţă. O epifanie.”
Pavel Şuşară – Critic de artă
“Eugen nu are etnie pentru că nu-l interesează…El e Pictor…pentru că doar pictura poate să-l scoată din trăirile intense ale pulsului vieții. Harnic și lucid, artistul își trasează cu greu drumul, prin hățișul prejudecăților contemporane. Lupta nu-l sperie, chiar din contră, îl motivează superior, cu instinctul sigur al pictorului profesionist. Sinceritatea este, cred, trăsătura definitorie a artei sale. Eugen Raportoru nu este nici un intelectual interesat doar de esențe și sinteze, dar organizează suprafața picturală cu rațiune specifică. Și asta nu e puțin lucru!”
Prof. univ. dr. Marcel Bunea
Eugen Raportoru este unul dintre cei mai originali pictori din arta românească contemporană. Iar originalitatea lui constă în a se situa pe centrul centrului tradiției picturale românești, exact în “mainstream”, de parcă ar fi moștenitorul cu acte-n regulă al lui Grigorescu, Luchian, Andreescu, al marilor interbelici, al lui Ciucurencu și Baba. (…) Și demonstrează fără tăgadă că poți fi credincios tradiției fără a pastișa, că poți să te supui maeștrilor fără a-ți reprima personalitatea artistică și că nu e nevoie de scremeri iconoclastice pentru a fi tu însuți.”
Victor Niţelea – Jurnalist
“Eugen Raportoru este un pictor foarte concret și obiectual și pe deasupra un urbanist, liric bineînțeles, deci și un arhitect, chiar dacă unul cinic, al deconstrucțiilor fantasmatice, al cutremurelor ființei în efigie citatina. (…) Rom, adică rădăcină de român și om universal, poartă carisma elementară a unei aristocrații străvechi. Astfel, el depășește perimetrul magiei de clan și tabuurile identității tribale, explorând teme universale.”
“Negrul, ca și mahalaua, se transformă alchimic la Raportoru. Aici negrul nu este culoarea dezolantă a deznădejdii, ci promosiunea luminii.”
Mihai Hurezeanu – Jurnalist
“UN PICTOR SURPRINZĂTOR
Pictorul se dovedește, de la expoziție la expoziție, un artist tot mai stăpân pe mijloacele sale de expresie, tot mai personale, și unitar în stil și viziune. Trăsătura caracteristică a picturii sale mi se pare a fi marea ei discreție lirică ce evită orice subiecte “spectaculoare” prin ele însele. Refuzând “gălăgia” culorilor guralive ce fac ininteligibil, prin vacarmul lor, orice înțeles mai adânc, pictura lui Raportoru solicită din partea privitorului liniștea interioară și atenția necesară perceperii unei confesiuni rostite în șoaptă. Cu sfiiciunea unei sensibilități ce n-are nevoie de biciul șocurilor senzoriale spre a intra în rezonanță, Eugen Raportoru se apropie de locurile și aspectele umile, anonime ale existenței noastre, dezvăluindu-le poezia, blânda prezentă și învățându-ne să o descoperim cu ochii sufletului. Case dărăpănate, calcane cenușii, străzi lăturalnice, flori obosite de o scurtă dar solicitantă existență decorativă, dobândesc pe pânzele sale o nouă ființă a cărei căldură și semnificație nu ne mai lasă indiferenți.”
Victor Ernest Maşek – Critic de artă
Foarte tânăr, Eugen Raportoru a avut șansa de a atrage atenția și tutelajul dăscălesc al unor nume grele precum Corneliu Baba, Mihai Cismaru, Ion Brodeală. Prin aceștia, genele picturii tradiționale românești, cea cu sinceritate, inimă, talent, ispita căutării creatoare, dar fără farafaslâcuri, s-au imprimat indeletabil în genotipul lui artistic. De atunci, Eugen Raportoru a pictat enorm. El a trăit exclusiv din pictură, cu mult înainte ca Academia de Arte să-i confirme talentul cu o diplomă. Și-a vândut pânzele la indiferent ce preț. Pentru că el trăia ca să picteze, nu picta ca să trăiască!
Victor Niţelea – Jurnalist
“Trăim în paradigma succesului, a succesului cu orice preț. De aceea, a-i socoti pe cei care nu ne seamănă sau, mai precis, care nu se înscriu în paradigma spre împlinirea căreia tindem și noi, drept eșecuri, rebuturi sociale sau chiar primejdii, este un reflex. Un reflex sărăcitor! Pentru liniștea noastră, prin metode de o mare subtilitate, care ne domină înțelegerea și cărora cu greu ne putem sustrage, pe aceia care se abat de la modelul CANONIZAT de frumusețe, succes și echilibru, îi alungăm în afara câmpului nostru de acceptare și cunoaștere! Vom prefera clișeul. Vom face în așa fel încât să nu-i atingem și ei să nu ne poată atinge! (…aceia nu sunt purtătorii nici unei semnificații vlaide) Un om își poate însă atinge în chip excelent umanitatea atunci când toate cele menite să-i dea identitate exterioară sunt precare. Abia acolo unde determinările sociale ale individului dispar, se arată Omul Lăuntric! Față în față cu Dumnezeu. Așadar, abia de aici în colo devine posibilă o altă dimensiune a ființei omenești, nerațională, liberă de criterii exterioare, fierbinte și nemijlocită, misterioasă și evanescentă.”
Eugen Raportoru, fragment din lucrarea de Masterat